Guvernul României
Ordonanța de urgență nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu
În vigoare de la 29 iunie 2001
Consolidarea din data de 29 iunie 2001 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 347 din 29 iunie 2001
Va suferi modificări aduse prin următoarele acte: L 293/2002.
Alege altă consolidare⇒.
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. –
Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 11 mai 2000, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 1. –
Se înființează Fondul pentru mediu, instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul național de acțiune pentru protecția mediului, în conformitate cu normele și standardele de mediu în vigoare.”
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
Art. 2. –
(1) Fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
(2) Bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu se aprobă de către Guvern, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului.”
3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
Art. 3. –
(1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administrația Fondului pentru Mediu, denumită în cele ce urmează Administrația Fondului, instituție de utilitate publică cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Apelor și Protecției Mediului, având sediul în municipiul București.
(2) Administrația Fondului are, în principal, următoarele atribuții:
a) urmărește respectarea prevederilor legale privind alimentarea și gestionarea Fondului pentru mediu;
b) întocmește planul anual de lucru și bugetul de venituri și cheltuieli;
c) asigură selectarea proiectelor prioritare din cadrul proiectelor înaintate;07/06/2002 – litera va fi modificată prin Lege 293/2002, după cum urmează:
c) selectează proiectele prioritare din cadrul proiectelor înaintate;
d) supraveghează implementarea proiectelor aprobate;
e) asigură punerea în aplicare a deciziilor pe care le adoptă Comitetul de avizare.07/06/2002 – litera va fi modificată prin Lege 293/2002, după cum urmează:
e) pune în aplicare deciziile pe care le adoptă Comitetul de avizare.
(3) Structura organizatorică și Regulamentul de organizare și funcționare ale Administrației Fondului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Administrația Fondului are personal propriu care asigură funcțiile de conducere, de execuție și de control, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Fondului.
(5) În îndeplinirea funcțiilor stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare Administrația Fondului are următoarele structuri de decizie:
4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
Art. 4. –
(1) Comitetul de avizare are următoarea componență:
a) câte un reprezentant, la nivel de director general sau director, împuternicit prin ordin al ministrului de resort, din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății și Familiei, Ministerului Industriei și Resurselor, Ministerului Dezvoltării și Prognozei, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Secretariatului General al Guvernului;07/06/2002 – litera va fi modificată prin Lege 293/2002, după cum urmează:
a) câte un reprezentant, la nivel de director general sau director, împuternicit prin ordin al ministrului de resort, din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății și Familiei, Ministerului Industriei și Resurselor, Ministerului Dezvoltării și Prognozei, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Ministerului Administrației Publice și președinții în exercițiu ai consiliilor de dezvoltare regională;
b) directorul general al Administrației Fondului;
c) un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale de mediu, desemnat prin vot de către acestea.07/06/2002 – litera va fi abrogată prin Lege 293/2002.
(2) Comitetul de avizare este condus de un președinte, ajutat de 2 vicepreședinți. Președintele Comitetului de avizare este reprezentantul Ministerului Apelor și Protecției Mediului. Vicepreședinții sunt reprezentanții nominalizați de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății și Familiei. Președintele Comitetului de avizare convoacă membrii acestuia și conduce ședința de avizare.
(3) Membrii Comitetului de avizare nu primesc indemnizații pentru activitatea desfășurată.
(4) Comitetul de avizare analizează și adoptă prin vot:
a) criteriile și metodologiile de selectare a proiectelor;
b) planul anual, inclusiv categoriile de proiecte propuse pentru finanțare în anul respectiv;
c) proiectele prioritare ce urmează să fie finanțate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director;
d) modalitățile de susținere a proiectelor și, după caz, dobânda cu care se acordă creditele rambursabile;”
5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
Art. 5 –
(1) Comitetul director este constituit din președinte, care este directorul general al Administrației Fondului, și directorii direcțiilor de specialitate ai acesteia.
(2) Directorul general al Administrației Fondului este numit și revocat, în condițiile legii, de către ministrul apelor și protecției mediului și este asimilat cu funcția de director general din minister. Directorul general asigură conducerea curentă a Administrației Fondului și o reprezintă în relațiile cu terții.
(3) Comitetul director are următoarele atribuții:
a) elaborează manualul de operare, inclusiv criteriile și metodologiile de selectare a proiectelor, pe care le înaintează spre adoptare Comitetului de avizare;
b) fundamentează și elaborează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu;
c) elaborează planul anual incluzând categoriile de proiecte pentru finanțare în anul respectiv, pe care îl înaintează spre adoptare Comitetului de avizare;
d) evaluează și prezintă prioritățile și proiectele pentru care se solicită susținere financiară din Fondul pentru mediu, pe care le înaintează spre adoptare Comitetului de avizare;
e) propune modalitățile de susținere a proiectelor și, după caz, dobânda cu care se acordă creditele rambursabile;
f) întocmește bilanțul contabil pe care îl înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului;
g) asigură respectarea prevederilor legale privind alimentarea, gestionarea Fondului pentru mediu și supraveghează implementarea proiectelor adoptate;
h) întocmește raportul anual privind utilizarea Fondului de mediu, pe care îl face public.”
7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
Art. 7 –
(1) În primul an de activitate, până la constituirea surselor proprii de finanțare, cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului se asigură prin bugetul autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(2) Începând cu al doilea an de funcționare cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 3% din veniturile acestuia.”
8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
Art. 8 –
(1) Operațiunile financiare ale Fondului pentru mediu, care privesc constituirea, gestionarea și utilizarea resurselor financiare, se derulează prin unitățile trezoreriei statutului.
(2) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate și în conformitate cu prevederile prezentei legi.”
9. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:
CAPITOLUL IIIVeniturile Fondului pentru mediu”
10. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
Art. 9. –
Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
a) o cotă de 20% din valoarea încasată pentru exportul de fier vechi;
b) o cotă de 30% din valoarea încasată pentru exportul de deșeuri de metale neferoase;
c) o cotă de 30% din valoarea încasată pentru exportul de bușteni;
d) o cotă de 5% din valoarea de import a deșeurilor de hârtie;
e) o cotă de 10% din valoarea încasată la comercializarea pe piața internă a substanțelor periculoase și a produselor cu potențial toxicologic ridicat asupra sănătății populației, indiferent de proveniența acestora;
f) alocații de la bugetul pe st
at, vărsăminte, donații, sponsorizări, asistență financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române sau străine;
g) sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operațiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
h) asistență financiară din partea unor organisme internaționale;
i) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu.”07/06/2002 – Art. 9. va fi modificat prin Lege 293/2002, după cum urmează:
Art. 9. –
(1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
a) o cotă de 3% din veniturile încasate de agenții economici colectori sau valorificatori de deșeuri feroase și neferoase;
b) sumele încasate pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează factorii de mediu, prevăzute în anexa nr. 1;
c) veniturile încasate din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea deșeurilor reciclabile, prevăzute în anexa nr. 2;
d) o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate pentru medicamente;
e) o cotă de 2% din valoarea substanțelor chimice periculoase comercializate de producători și importatori, prevăzute în anexa nr. 3, mai puțin cele utilizate la producerea medicamentelor;
f) o cotă de 0,5% din valoarea substanțelor chimice periculoase comercializate de producători și importatori, utilizate în agricultură, prevăzute în anexa nr. 4;
g) o cotă de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate de la Regia Națională a Pădurilor și de la alți proprietari de păduri, persoane juridice sau persoane fizice;
h) o cotă de 1,5% din valoarea încasată prin comercializarea produselor finite din tutun;
i) alocații de la bugetul de stat, vărsăminte, donații, sponsorizări, asistență financiară din partea persoanelor fizice sau juridice, române ori străine;
j) sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operațiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
k) asistență financiară din partea unor organisme internaționale;
l) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu;
m) cuantumul taxelor încasate prin birourile unice la emiterea acordului/autorizației de mediu pentru activitățile cu impact redus.
(2) În cazul utilizării de către agenții economici din industrie a deșeurilor și materialelor reciclabile în proporție de cel puțin 50%, sumele stabilite la alin. (1) lit. b) nu se plătesc.
(3) În cazul colectării și reciclării deșeurilor, prevăzute la alin. (1) lit. d), de către producători și importatori, nu se va plăti această cotă decât pe diferența dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate.
(4) Lista cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate de producători și importatori, prevăzute la alin. (1) lit. e), se completează și se reactualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității centrale pentru protecția mediului.
(5) Cuantumul valoric al sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității centrale pentru protecția mediului.”
11. După articolul 9 se introduce articolul 91 cu următorul cuprins:
Art. 91. –
(1) Sumele prevăzute la art. 9 lit. a)-e) se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, într-un cont de trezorerie al Fondului pentru mediu;
(2) Obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 9 lit. a)-e) revine persoanelor fizice și juridice care desfășoară respectivele activități.”
12. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
Art. 10. –
(1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru susținerea proiectelor și realizarea unui număr limitat de categorii de obiective de interes public major, cu prioritate a proiectelor din Planul național de acțiune pentru p
rotecția mediului.
(2) Categoriile specifice de proiecte eligibile pentru finanțare se stabilesc prin planul anual adoptat de Comitetul de avizare, având ca scop transpunerea în practică a priorităților investiționale ce decurg din preluarea aquisului comunitar, și vizează:
a) controlul și reducerea poluării aerului, apei și solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate;
b) protecția resurselor naturale;
c) gestionarea sau reciclarea deșeurilor;
d) tratarea și/sau eliminarea deșeurilor periculoase;
e) protecția și conservarea biodiversității;
f) educația și conștientizarea privind protecția mediului.
(3) Din Fondul pentru mediu sunt susținute proiectele prioritare din categoriile menționate la alin. (2), prin una sau mai multe dintre următoarele modalități propuse de Comitetul director și adoptate de Comitetul de avizare:
a) finanțarea proiectelor prin credite rambursabile sau nerambursabile;
b) cofinanțarea unor proiecte finanțate din surse externe prin credite rambursabile sau granturi;
c) subvenționarea totală sau parțială a unor dobânzi ale creditelor acordate de bănci;
d) garantarea unor credite interne pentru finanțarea proiectelor, în limita a maximum 60% din valoarea acestora.
(4) Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeași destinație, cu excepția sumelor alocate de la bugetul de stat.”
13. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
Art. 11. –
(1) Administrația Fondului nu sprijină proiecte ale unor beneficiari care nu și-au achitat obligațiile financiare către stat și/sau către Fondul pentru mediu ori proiecte ale celor care sponsorizează activități cu efect negativ asupra mediului.
(2) Resursele Fondului nu pot fi utilizate pentru operațiuni financiare speculative de orice fel.”
14. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
Art. 12. –
(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.
(2) Neplata sumelor prevăzute la art. 9 lit. a) – e) constituie contravenție și se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 10 la 20 milioane lei pentru persoane fizice;
b) cu amendă de la 100 la 500 milioane lei pentru persoane juridice.”
15. După articolul 12 se introduce articolul 121 cu următorul cuprins:
Art. 121. –
Săvârșirea în mod repetat a faptei prevăzute la art. 12 alin. (2) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
16. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
Art. 13. –
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 12 alin. (2) se fac de către personalul împuternicit, la nivel teritorial, al Ministerului Apelor și Protecției Mediului și, după caz, al Ministerului Finanțelor Publice și al administrației publice locale.
(2) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25-27.”
Art. II. – Referințe în jurisprudență (1)
Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia de către Parlament, dându-se articolelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU | |
ADRIAN NĂSTASE |
Contrasemnează: | |
Ministrul apelor și protecției mediului, | |
Aurel Constantin Ilie | |
Ministrul finanțelor publice, | |
Mihai Nicolae Tănăsescu |
ANEXA Nr. 1 07/06/2002 – ANEXA Nr. 1 va fi introdusă prin Lege 293/2002.
SUMELE
încasate pentru emisiile de poluanți în atmosferă
ce afectează factorii de mediu
Nr. crt. | Emisii de poluanți în atmosferă | Sume de încasat | ||
1. | Gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, oxid de carbon, metan, protoxid de azot) | 100 lei/tonă de CO2 echivalent | ||
2. | Pulberi de suspensie și sedimentabile | 100 lei/kg | ||
3. | Oxizi de azot | 200 lei/kg | ||
4. | Oxizi de sulf | 200 lei/kg | ||
5. | Poluanți organici persistenți (PAH, PCB, dioxină) | 100.000 lei/kg | ||
6. | Metale grele: | |||
– | plumb | 60.000 lei/kg | ||
– | cadmiu | 80.000 lei/kg | ||
– | mercur | 100.000 lei/kg |
ANEXA Nr. 2 07/06/2002 – ANEXA Nr. 2 va fi introdusă prin Lege 293/2002.
VENITURI
încasate din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea
următoarelor categorii de deșeuri reciclabile
Nr. crt. | Categorii de deșeuri reciclabile | Venituri de încasat | |
1. | Provenite de la extracția și prelucrarea țițeiului | 5.000 lei/m2/an | |
2. | Provenite din prelucrarea primară a lemnului | 1.000 lei/m2/an | |
3. | Provenite de la producerea alcoolului | 500 lei/m2/an |
ANEXA Nr. 3 07/06/2002 – ANEXA Nr. 3 va fi introdusă prin Lege 293/2002.
LISTA
cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate de producători
și importatori, mai puțin cele utilizate la producerea medicamentelor
1. | 1,1-dicloretilenă (clorură de viniliden) | 82. | Epiclorhidrină | |
83. | Etanolamină | |||
2. | 1,2-dicloretan | 84. | Etilamină | |
3. | 1,2-dicloretilenă | 85. | Etilbenzen | |
4. | 1,2,3-trimetilbenzen | 86. | Etilenclorhidrină | |
5. | 1,2,4-triclorbenzen | 87. | Etilenglicol | |
6. | 2-etilhexil-diftalat | 88. | Etilendiamină | |
7. | Acetaldehidă | 89. | Etilmercaptan | |
8. | Acetamidă | 90. | Fenilbetanaftilamină | |
9. | Acetat de vinil | 91. | Fenilendiamină | |
10. | Acetoncianhidrină | 92. | Fluor și compuși | |
11. | Acetonă | 93. | Fluorantren | |
12. | Acetonitril | 94. | Formaldehidă | |
13. | Acid acetic | 95. | Fosgen | |
14. | Acid antranilic | 96. | Fracții alcooli dioxanici | |
15. | Acid cianhidric | 97. | Furfurol | |
16. | Acid picric | 98. | Glicidol | |
17. | Acid propionic | 99. | Hexaclorbenzen | |
18. | Acrilamidă | 100. | Hexaclorbutadienă | |
19. | Acrilat de etil | 101. | Hexacloretan | |
20. | Acrilonitril | 102. | Hexametilentetramină | |
21. | Aldehidă benzoică | 103. | Hidrazină | |
22. | Aldehidă propionică | 104. | Hidrochinonă | |
23. | Aldrin | 105. | Hidrogen sulfurat | |
24. | Anilină | 106. | Indeno-1,2,3-cd-piren | |
25. | 107. | Iodură de metil | ||
26. | Antimoniu | 108. | Isodrin | |
27. | Antracen | 109. | Izopropil glicidileter | |
28. | Arsen și compuși | 110. | Maneb | |
29. | Auramină | 111. | Mercur și compuși | |
30. | Benzantracen | 112. | Metilcelosolv | |
31. | Benz-a-piren | 113. | Metilcloroform | |
32. | Benz-b-fluorantren | 114. | Metilizocianat | |
33. | Benzen | 115. | Metilmercaptan | |
34. | Benz-g,h,i-perilen | 116. | Metiletilcetonă | |
35. | Benzidină | 117. | Monoclorbenzen | |
36. | Benz-k-fluorantren | 118. | Monoclorhidrină | |
37. | Benzpiren | 119. | Monoetanolamină | |
38. | Bioxid de sulf | 120. | Morfolină | |
39. | Brom | 121. | Naftalină | |
40. | Bromură de etil | 122. | Negru de fum | |
41. | Butil mercaptan | 123. | Nichel carbonil | |
42. | Butilamină | 124. | Nichel și compuși | |
43. | Cadmiu și compuși | 125. | Nitrobenzen | |
44. | Celosolv și derivați | 126. | Nitrotoluen | |
45. | Cianogen | 127. | Nonil-fenoli | |
46. | Cianuri de potasiu | 128. | o- și p-diclorbenzen | |
47. | Ciclofosfamidă | 129. | o-Tolidină | |
48. | Ciclohexanonă | 130. | o-Toluidină | |
49. | Ciclohexilamină | 131. | o-Clorfenol | |
50. | Clor | 132. | Octil-fenoli | |
51. | Cloralcani C10-C13 | 133. | Oxid de etilenă | |
52. | Clorfenvinfos | 134. | Oxid de propilenă | |
53. | Cloroform | 135. | p-Aminoazobenzen | |
54. | Clorură de alil | 136. | p-terțiar butiltoluen | |
55. | Clorură de benzil | 137. | Paration-metil | |
56. | Clorură de cianuril | 138. | Pentaclorbenzen | |
57. | Clorură de etil | 139. | Pentacloretan | |
58. | Clorură de metil | 140. | Pentaclorfenol | |
59. | Clorură de metilen | 141. | Percloretilenă (tetracloretilenă) | |
60. | Clorură de vinil | 142. | Perclormetil mercaptan | |
61. | Compuși tributilstanici | 143. | Pirocatechină | |
62. | Crom și compuși | 144. | Plumb și compuși | |
63. | Cumen (izopropilbenzen) | 145. | Rezorcină | |
64. | Diclor/difenil/tricloretan (DDT) | 146. | Sarin | |
65. | Dibenzantracen | 147. | Stiren | |
66. | Diclorhidrină | 148. | Sulfură de carbon | |
67. | Diclormetan | 149. | Tetracloretan | |
68. | Diclorpropan | 150. | Tetraclorură de carbon | |
69. | Diclorvos | 151. | Toluen | |
70. | Dieldrin | 152. | Toluilen diizocianat | |
71. | Dietanolamină | 153. | Triclorbenzeni | |
72. | Difenileteri bromurați | 154. | Tricloretan | |
73. | Dimetilanilină | 155. | Tricloretilen | |
74. | Dimetilformamidă | 156. | Triclorpropan | |
75. | Dimetilftalat | 157. | Triclorură de benzil | |
76. | Dinitrat de etilenglicol | 158. | Trinitrotoluen | |
77. | Dinitrobenzen | 159. | Vinil toluen | |
78. | Dioxan | 160. | Xilen | |
79. | Disulfoton | 161. | Xilenol | |
80. | Diuron | 162. | Zineb | |
81. | Endr |
ANEXA Nr. 4 07/06/2002 – ANEXA Nr. 4 va fi introdusă prin Lege 293/2002.
LISTA
cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate
de producători și importatori, utilizate în agricultură
1. Alaclor
2. Atrazin
3. Carbaril
4. Clorpirifos
5. Cupru și compuși
6. Endosulfan
7. Isoproturon
8. Lindan
9. Malathion
10. Simazin
11. Trifluralin
12. Zinc și compusi
Inapoi la pagina principala
Share on facebook
Facebook