fbpx

Ordonanța de urgență nr. 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu

Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu

În vigoare de la 03 octombrie 2003 până la 29 decembrie 2005, fiind abrogat prin Ordonanță de urgență 196/2005.

Consolidarea din data de 30 iulie 2004 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 694 din 03 octombrie 2003

Include modificările aduse prin următoarele acte: L 333/2004.
Ultimul amendament în 30 iulie 2004.

Alege altă consolidare⇒.

30/12/2005 – Actul va fi abrogat prin Ordonanţă de urgenţă 196/2005.

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. –

Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

Art. 1. –

(1) Se înființează Fondul pentru mediu, instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor prioritare pentru protecția mediului, în conformitate cu normele și standardele de mediu în vigoare.Referințe în jurisprudență (1)

(2) Fondul pentru mediu este un fond constituit integral din venituri proprii.”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Art. 2. –

Fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile legale.”

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

Art. 3. –

(1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administrația Fondului pentru Mediu, denumită în continuare Administrația Fondului, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, având sediul în municipiul București.

(2) Administrația Fondului are, în principal, următoarele atribuții:

a) urmărește alimentarea și gestionarea Fondului pentru mediu;

b) întocmește planul anual de lucru și bugetul de venituri și cheltuieli;

c) selectează proiectele propuse pentru finanțare;

d) urmărește și controlează implementarea proiectelor aprobate;

e) pune în aplicare deciziile pe care le adoptă Comitetul de avizare.

(3) Structura organizatorică și Regulamentul de organizare și funcționare ale Administrației Fondului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

(4) Administrația Fondului are personal propriu care asigură funcțiile de conducere, de execuție și de control, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Fondului.

(5) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) Administrația Fondului are următoarele structuri de decizie:

a) Comitetul de avizare;

b) Comitetul director.”

4. Literele a) și b) ale alineatului (1) al articolului 4 vor avea următorul cuprins:

a) câte un reprezentant, la nivel de director general sau director, împuternicit prin ordin al ministrului de resort, din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății, Ministerului Economiei și Comerțului, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și al Ministerului Administrației și Internelor;

b) un reprezentant al confederației patronale din domeniul proiectului supus avizării;”

5. La articolul 4 alineatul (1), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) și d), cu următorul cuprins:

c) un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale din domeniul protecției mediului, desemnat de acestea;

d) directorul general al Administrației Fondului.”

6. Alineatele (2) și (3) ale articolului 4 vor avea următorul cuprins:

(2) Comitetul de avizare este condus de un președinte, ajutat de 2 vicepreședinți. Președintele Comitetului de avizare este reprezentantul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului. Vicepreședinții sunt reprezentanții Ministerului Economiei și Comerțului și Ministerului Sănătății. Președintele Comitetului de avizare convoacă membrii acestuia și conduce ședința de avizare.

(3) Comitetul de avizare analizează și aprobă prin vot:

a) manualul de operare, inclusiv metodologia de selectare a proiectelor;

b) planul anual, inclusiv categoriile specifice de proiecte;

c) proiectele ce urmează să fie finanțate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director;

d) modalitățile de susținere financiară a proiectelor și, după caz, dobânda cu care se acordă creditele rambursabile.”

7. Alineatul (4) al articolului 4 se abrogă.

8. Alineatele (1) și (2) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins:

Art. 5. –

(1) Comitetul director este constituit din directorul general al Administrației Fondului și directorii direcțiilor de specialitate ai acestuia.

(2) Directorul general al Administrației Fondului este numit și revocat, în condițiile legii, de către ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului. Directorul general asigură conducerea curentă a Administrației Fondului și o reprezintă în relațiile cu terții.”

9. Literele a), c), d), f) și g) ale alineatului (3) al articolului 5 vor avea următorul cuprins:

a) elaborează manualul de operare, inclusiv metodologia de selectare a proiectelor;

   
  ………………………………………………………………………………..

c) elaborează planul anual incluzând categoriile de proiecte pentru finanțare în anul respectiv;

d) evaluează și prezintă prioritățile și proiectele pentru care se solicită susținere financiară din Fondul pentru mediu, pe care le înaintează spre adoptare Comitetului de avizare, cu excepția proiectelor privind gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, care sunt selectate de Comitetul director și se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

   
  ………………………………………………………………………………..

f) aprobă bilanțul contabil pe care îl înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului;

g) urmărește alimentarea și gestionarea Fondului pentru mediu;”

10. După litera g) a alineatului (3) al articolului 5 se introduce o nouă literă, litera g1), cu următorul cuprins:

g1) urmărește și controlează implementarea proiectelor adoptate.”

11. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

Art. 6. –

Cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 3% din veniturile acestuia.”

12. După alineatul (2) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3) Disponibilitățile Fondului pentru mediu se păstrează în trezoreria statului într-un cont distinct și sunt purtătoare de dobânzi.”

13. Literele a)-h) ale alineatului (1) al articolului 8 vor avea următorul cuprins:Referințe în jurisprudență (2)

a) o cotă de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase de către deținătorii de astfel de deșeuri, persoane fizice și/sau juridice. Cota se va reține prin stopaj la sursă de către agenții economici colectori și/sau valorificatori, autorizați conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare, care vor vira sumele respective la Fondul pentru mediu conform prevederilor prezentei legi;

b) taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, încasate de la agenții economici, în sumele prevăzute în anexa nr. 1;

c) veniturile încasate de la agenții economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deșeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2;

d) o sumă de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente;30/07/2004 – litera a fost modificată prin Lege 333/2004, după cum urmează:

d) o sumă de 5.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente;Referințe în jurisprudență (4)

e) o cotă de 2% din valoarea substanțelor chimice periculoase comercializate de producători și importatori, prevăzute în anexa nr. 3, mai puțin cele utilizate la producerea medicamentelor;

f) o cotă de 0,5% din valoarea substanțelor chimice periculoase comercializate de producători și importatori, utilizate în agricultură, prevăzute în anexa nr. 4;

g) o cotă de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate de la Regia Națională a Pădurilor și de la alți administratori sau proprietari, după caz;30/07/2004 – litera a fost modificată prin Lege 333/2004, după cum urmează:

g) o cotă de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase, care se virează de către Regia Națională a Pădurilor și de către alți proprietari de păduri, persoane juridice sau fizice;

h) vărsăminte, donații, sponsorizări, asistență financiară din partea persoanelor fizice sau juridice, române ori străine;”

131. La articolul 8 alineatul (1), după litera m) se introduc două litere noi, literele n) și o), cu următorul cuprins:30/07/2004 – punctul a fost introdus prin Lege 333/2004.

n) o sumă de 10.000 lei/kg anvelopă, de către persoanele juridice care introduc pe piața națională anvelope noi și/sau uzate destinate reutilizării;

o) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor și a autorizațiilor de mediu.

132. După alineatul (3) al articolului 8 se introduce un alineat nou, alineatul (31), cu următorul cuprins:30/07/2004 – punctul a fost introdus prin Lege 333/2004.

(31) Din obligațiile datorate potrivit alin. (1) lit. d), agenții economici producători și importatori de produse ambalate vor deduce cheltuielile efectuate pentru dotarea agenților economici care desfășoară activități de comerț cu amănuntul de bunuri ambalate, cu utilaje de balotat și mărunțit deșeuri de ambalaje, avizate de către Administrația Fondului.

14. Alineatele (2), (3), (4) și (5) ale articolului 8 vor avea următorul cuprins:

(2) În cazul utilizării de către agenții economici a deșeurilor industriale reciclabile în proporție de cel puțin 50%, sumele stabilite la alin. (1) lit. b) nu se plătesc.

(3) Suma prevăzută la alin. (1) lit. d) se va plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivele anuale prevăzute în această hotărâre și obiectivele realizate efectiv de agenții economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate.

(4) Lista cuprinzând substanțele chimice periculoase, comercializate de producători și importatori, prevăzute la alin. (1) lit. e), se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, cu avizul Ministerului Economiei și Comerțului.

(5) Cuantumul valoric al sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și d) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.”30/07/2004 – alineatul a fost modificat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

(5) Cuantumul valoric al sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b), c), d) și n) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor.”

15. După alineatul (5) al articolului 8 se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:

(6) Baza de calcul la care se aplică cotele menționate la alin. (1) reprezintă valoarea încasată, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.

(7) Metodologia de calcul al emisiilor de poluanți va fi stabilită prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului.”30/07/2004 – punctul a fost modificat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

15. După alineatul (5) al articolului 8 se introduc trei alineate noi, alineatele (6), (7) și (8), cu următorul cuprins:

(6) Baza de calcul la care se aplică cotele menționate la alin. (1) reprezintă valoarea încasată, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.

(7) Metodologia de calcul al emisiilor de poluanți va fi stabilită prin ordin al ministrului mediului și gospodăririi apelor.

(8) Suma prevăzută la alin. (1) lit. n) se va plăti numai în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. Plata se face pentru diferența dintre obligațiile anuale prevăzute în anexa nr. 3 la hotărârea Guvernului mai sus menționată și obligațiile realizate efectiv de persoanele juridice care introduc pe piață anvelope noi și/sau anvelope uzate destinate reutilizării.”

16. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

Art. 9. –

(1) Sumele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, într-un cont de trezorerie al Fondului pentru mediu.30/07/2004 – alineatul a fost modificat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

(1) Sumele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) și n) se declară și se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, într-un cont de trezorerie al Fondului pentru mediu.

(2) Obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a)-g) revine persoanelor fizice și juridice care desfășoară respectivele activități.”

17. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

Art. 10. –

(1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru susținerea proiectelor și realizarea proiectelor prioritare pentru protecția mediului.

(2) Categoriile specifice de proiecte eligibile pentru finanțare, ce decurg din preluarea aquisului comunitar, se stabilesc prin planul anual adoptat de Comitetul de avizare și vizează:

a) controlul și reducerea poluării aerului, apei și solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate;

b) protecția resurselor naturale;

c) gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase;

d) protecția și conservarea biodiversității;

e) educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului.

(3) Din Fondul pentru mediu sunt susținute proiectele prioritare din categoriile menționate la alin. (2), prin una sau mai multe dintre următoarele modalități propuse de Comitetul director și aprobate de Comitetul de avizare, cu excepția proiectelor menționate la alin. (2) lit. c), care se aprobă prin hotărâre a Guvernului:

a) finanțarea sau cofinanțarea proiectelor prin credite rambursabile ori nerambursabile;

b) cofinanțarea unor proiecte finanțate din surse interne și/sau externe prin credite rambursabile ori nerambursabile;

c) susținerea totală sau parțială a unor dobânzi ale creditelor acordate de bănci.

(4) Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeași destinație.”

18. Alineatul (1) al articolului 11 va avea următorul cuprins:

Art. 11. –

(1) Proiectele agenților economici care nu și-au achitat obligațiile financiare către stat și/sau către Fondul pentru mediu, precum și proiectele celor care sponsorizează activități cu efect negativ asupra mediului nu beneficiază de sprijin financiar din partea Administrației Fondului.”

19. Alineatul (2) al articolului 12 va avea următorul cuprins:

(2) Neplata sumelor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) constituie contravenție și se sancționează astfel:30/07/2004 – alineatul a fost modificat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

(2) Neplata sumelor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) și lit. n) constituie contravenție și se sancționează astfel:

a) cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru persoane fizice;

b) cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei pentru persoane juridice.”

20. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

Art. 14. –

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 12 alin. (2) se fac de către personalul împuternicit, la nivel teritorial, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și al Ministerului Finanțelor Publice.30/07/2004 – alineatul a fost modificat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 12 alin. (2) se fac de către personalul împuternicit, la nivel teritorial, al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, al Ministerului Finanțelor Publice și al Gărzii Naționale de Mediu.

(2) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.”

Art. II. –

Anexele nr. 1-4 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezenta ordonanță de urgență.

Art. III. –

Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege de către Parlament, dându-se textelor o nouă numerotare.

   
  PRIM-MINISTRU
  ADRIAN NĂSTASE

   
  Contrasemnează:
  p. Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului,
  Petre Daea,
  secretar de stat
  p. Ministrul economiei și comerțului,
  Andrei Grigorescu,
  secretar de stat
  Ministrul finanțelor publice,
  Mihai Nicolae Tănăsescu
  Ministrul integrării europene,
  Hildegard Carola Puwak

București, 25 septembrie 2003.

Nr. 86.

ANEXA Nr. 1

SUMELE
încasate pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează
factorii de mediu

       
  Nr. crt. Emisii de poluanţi în atmosferă Suma de încasat
  1. Pulberi în suspensie şi sedimente 100 lei/kg
  2. Oxizi de azot 200 lei/kg
  3. Oxizi de sulf 200 lei/kg
  4. Poluanţi organici persistenţi 100.000 lei/kg
  5. Metale grele:  
    – plumb 60.000 lei/kg
    – cadmiu 80.000 lei/kg
    – mercur 100.000 lei/kg

30/07/2004 – tabelul a fost completat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

       
  Nr. crt. Emisii de poluanţi în atmosferă Suma de încasat
    Gaze cu efect de seră(dioxid de carbon, oxid de carbon, metan, protoxid de azot) 100lei /tonă de co2echivalent
  1. Pulberi în suspensie şi sedimente 100 lei/kg
  2. Oxizi de azot 200 lei/kg
  3. Oxizi de sulf 200 lei/kg
  4. Poluanţi organici persistenţi 100.000 lei/kg
  5. Metale grele:  
    – plumb 60.000 lei/kg
    – cadmiu 80.000 lei/kg
    – mercur 100.000 lei/kg

ANEXA Nr. 2

VENITURI
încasate din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea
următoarelor categorii de deșeuri valorificabile30/07/2004 – paragraful a fost modificat prin Lege 333/2004, după cum urmează:

Venituri din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea următoarelor categorii de deșeuri valorificabile

       
  Nr. crt. Categorii de deşeuri valorificabile Venituri de încasat
  1. Provenite de la extracţia şi prelucrarea ţiţeiului 10.000 lei/m2/an
  2. Provenite din prelucrarea primară a lemnului 3.000 lei/m2/an
  3. Provenite de la producerea alcoolului 500 lei/m2/an
  4. Şlamuri carbonifere 10.000 lei/m2/an
  5. Zgură de furnal 10.000 lei/m2/an
  6. Cenuşă de termocentrală 10.000 lei/m2/an
  7. Cenuşă de pirită 10.000 lei/m2/an
  8. Fosfogips 10.000 lei/m2/an
  9. Zguri provenite din metalurgie 10.000 lei/m2/an

ANEXA Nr. 3

LISTA
cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate de producători
și importatori, mai puțin cele utilizate la producerea medicamentelor

1. 1,1-Dicloretilenă (clorură de viniliden)

2. 1,2-Dicloretan

3. 1,2-Dicloretilenă

4. 1,2,3-Trimetilbenzen

5. 1,2,4-Triclorbenzen

6. 2-Etilhexil-diftalat

7. Acetaldehidă

8. Acetamidă

9. Acetat de vinil

10. Acetoncianhidrină

11. Acetonă

12. Acetonitril

13. Acid acetic

14. Acid antranilic

15. Acid cianhidric

16. Acid picric

17. Acid propionic

18. Acrilamidă

19. Acrilat de etil

20. Acrilonitril

21. Aldehidă benzoică

22. Aldehidă propionică

23. Anilină

24. Anisidină

25. Antimoniu

26. Antracen

27. Arsen și compuși

28. Auramină

29. Benzantracen

30. Benz-a-piren

31. Benz-b-fluorantren

32. Benzen

33. Benz-g,h,i-perilen

34. Benzidină

35. Benz-k-fluorantren

36. Benzpiren

37. Bioxid de sulf

38. Brom

39. Bromură de etil

40. Butil mercaptan

41. Butilamină

42. Celosolv și derivați

43. Cianogen

44. Cianuri de potasiu

45. Ciclohexanonă

46. Ciclohexilamină

47. Clor

48. Cloralcani C10-C13

49. Clorfenvinfos

50. Cloroform

51. Clorură de alil

52. Clorură de benzil

53. Clorură de cianuril

54. Clorură de etil

55. Clorură de metil

56. Clorură de metilen

57. Clorură de vinil

58. Compuși tributilstanici

59. Cumen (izopropilbenzen)

60. Diclor/difenil/tricloretan (DDT)

61. Dibenzantracen

62. Diclorhidrină

63. Diclormetan

64. Diclorpropan

65. Diclorvos

66. Dietanolamină

67. Difenileteri bromurați

68. Dimetilanilină

69. Dimetilformamidă

70. Dimetilftalat

71. Dinitrat de etilenglicol

72. Dinitrobenzen

73. Dioxan

74. Disulfoton

75. Epiclorhidrină

76. Etanolamină

77. Etilamină

78. Etilbenzen

79. Etilenclorhidrină

80. Etilenglicol

81. Etilendiamină

82. Etilmercaptan

83. Fenilbetanaftilamină

84. Fenilendiamină

85. Fluor și compuși

86. Fluorantren

87. Formaldehidă

88. Fosgen

89. Fracții alcooli dioxanici

90. Furfurol

91. Glicidol

92. Hexaclorbenzen

93. Hexaclorbutadienă

94. Hexacloretan

95. Hexametilentetramină

96. Hidrazină

97. Hidrochinonă

98. Hidrogen sulfurat

99. Indeno-1,2,3-cd-piren

100. Iodură de metil

101. Isodrin

102. Izopropil glicidileter

103. Maneb

104. Mercur și compuși

105. Metilcelosolv

106. Metilcloroform

107. Metilizocianat

108. Metilmercaptan

109. Metiletilcetonă

110. Monoclorbenzen

111. Monoclorhidrină

112. Monoetanolamină

113. Morfolină

114. Negru de fum

115. Nichel carbonil

1151. Nichel și compuși30/07/2004 – punctul a fost introdus prin Lege 333/2004.

116. Nitrobenzen

117. Nitrotoluen

118. Nonil-fenoli

119. o- și p-Diclorbenzen

120. o-Toluidină

121. o-Clorfenol

122. Octil-fenoli

123. Oxid de etilenă

124. Oxid de propilenă

125. p-Aminoazobenzen

126. p-terțiar Butiltoluen

127. Paration-metil

128. Pentaclorbenzen

129. Pentacloretan

130. Pentaclorfenol

131. Percloretilenă (tetracloretilenă)

132. Perclormetil mercaptan

133. Pirocatechină

1331. Plumb și compuși30/07/2004 – punctul a fost introdus prin Lege 333/2004.

134. Rezorcină

135. Abrogat(ă)30/07/2004 – punctul a fost abrogat prin Lege 333/2004.

136. Stiren

137. Sulfură de carbon

138. Tetracloretan

139. Tetraclorură de carbon

140. Toluen

141. Toluilen diizocianat

142. Triclorbenzeni

143. Tricloretan

144. Tricloretilen

145. Triclorpropan

146. Triclorură de benzil

147. Trinitrotoluen

148. Vinil toluen

149. Xilen

150. Xilenol

ANEXA Nr. 4

LISTA
cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate de
producători și importatori, utilizate în agricultură

1. Alaclor

2. Aldrin

3. Atrazin

4. Carbaril

5. Ciclofosfamidă

6. Clorpirifos

7. Dieldrin

8. Diuron

9. Endosulfan

10. Endrin

11. Isoproturon

12. Lindan

13. Malathion

14. o-Tolidină

15. Simazin

16. Trifluralin

17. Zineb

Inapoi la pagina principala


Share on facebook
Facebook

Lasă un răspuns